Minunata naivitate a vârstei

După a treia zi de grădiniță, Ioana vine acasă, fericită nevoie mare. Îi pun masa și o rog să îmi povestească ce a făcut. Povestirile ei sunt un melanj drăgălaș între amintiri scurte, fantezie pură și detalii delicioase.

- Și, ce ai mâncat azi, Ioana?

- Păi, un tolt male, male, cu castlaveți.

- Eiii?

- Volbesc selios, mami, avea castlaveți și ananas și memelos.

- Ioana, tu nu ai mâncat niciodată marshmellow (știe de ele de la tv). Ce ai mâncat azi la gradiniță?

- Of, bineee. Supiță de loșii.

- Ok. Ți-a plăcut?

- Da!

- Dar la baie ai fost?

- Nuuuu...

- Cum, nu? Deloc?

- Păi. Mami. Stai să-ți zic. La baie e un balaul. Maaaale, male și lău.

- Daaa? Și ce caută acolo?

- Loboți (roboți) mici-mici.

- Ioana, ai făcut pipi, azi?

- Ăăăă, da.

- Și cu cine ai fost la baie?

- Păi am fost toți copiii, să nu ne pape balaulul.

- Bun, așa! Împreună sunteți puternici.

- Dal, mami, știi? Un băiat a stat în picioale, așaaaa (a coborât de pe scaun și a început să îmi arate) și a pus mâna așaaaaa (zice Ioana plină de vervă) și a făcut pipi așaaaa (a continuat ea să gesticuleze, încă plină de uimire).

- Ooooo! zic eu, neștiind ce altceva să articulez...

- Da, mami! Că așa fac pipi, băieții. Să știi! conchide ea mândră și atotcunoscătoare.